Capital: Cum fac sa mediez un conflict cu seful meu?
Daniel Dana: La curs predau diverse metode privind felul in care sa intri in contact cu seful. In primul rand, trebuie sa-i recunoastem interesele. Cu alte cuvinte, de ce este bine pentru sef ca noi sa lucram bine. Seful trebuie sa recunoasca ca va avea beneficii daca lucreaza bine cu subalternii.
Capital: Cum fac sa tin "sub control" conflictul cu persoanele dificile, dar care sunt foarte bune profesional si necesare companiei?
Daniel Dana: Cred ca nu exista oameni dificili, ci oameni diferiti, cu personalitati diferite. Diferentele sunt generate de nivelul opiniei mele fata de ale celuilalt. Exista diferente mari intre parerile si valorile oamenilor, intre prioritatile unora si ale celorlalti. Provocarea este de a gasi o metoda de comunicare cu persoanele care sunt diferite de noi.
Capital: Cum rezolv probleme "de nerezolvat" in companie?
Daniel Dana: Am intalnit adesea situatii conflictuale greu de rezolvat sau de nerezolvat. O metoda de rezolvare este aceea de a ocoli "bolovanul" din drum. O alta este de a nu te cantona in prejudecata ca nu exista nici o solutie. Nu cred ca exista probleme de nerezolvat.
Capital: Pot deveni un bun "mediator" instruindu-ma?
Daniel Dana: Sunt persoane predispuse, care au talente native de mediator, dar fiecare poate invata si dobandi aptitudinile necesare unui bun mediator. Fiecare poate invata si dobandi aptitudini pentru a preveni conflictele.
Capital: La ce-mi ajuta un curs de instruire in medierea conflictului la locul de munca, daca sistemul de conducere, organizare si motivare a oamenilor este defectuos?
Daniel Dana: Trebuie sa recunosc faptul ca tehnicile care se invata pot fi aplicate mai greu in unele organizatii. Cultura organizationala poate sa incurajeze si sa recompenseze aceste metode sau dimpotriva. Sunt organizatii care prin cultura lor pot descuraja aplicarea tehnicilor de mediere a conflictului la locul de munca.
Capital: Ce sfaturi dati unui manager pentru a evita conflictele din organizatie?
Daniel Dana: "Voice and choice" pentru subordonati. Folosirea sistemului autocrat ascunde doar conflictele, ele continuand sa existe. O alta cale este aceea de a alege lideri naturali, care pot influenta, prin opiniile si deciziile lor, mult mai usor oamenii din subordine, in directia rezolvarii pozitive, spre binele tuturor, a problemelor din companie.
Capital: Ce sfaturi dati unui angajat pentru a iesi invingator dintr-un conflict?
Daniel Dana: Dintr-o relatie conflictuala, este bine sa iasa ambele parti invingatoare. Rezultatul nu trebuie privit ca pierderi si castiguri pentru ambele parti, ci ca pe o imbunatatire pentru toti. Asta implica iarasi comunicarea cu privire la lucrurile asupra carora trebuie sa ne punem de acord.
Carte de vizita
Daniel Dana este unul dintre cei mai cunoscuti profesori in domeniul comportamentului organizational. Numele sau este de referinta, fiind unul dintre cei mai influenti practicanti ai comunicarii bazate pe consens in cadrul organizatiilor. Timp de 30 de ani, doctorul in psihologie Daniel Dana s-a dedicat studiul comportamentului oamenilor la locul de munca. A predat foarte multi ani la Universitatea Hartford (Connecticut, SUA) si a tinut prelegeri la Universitatea de Vara Syracuse (scoala Maxwell) si in alte cateva institutii de pe toate continentele. Este fondator si presedinte al Mediation Training Institute International. Daniel Dana si-a dedicat intreaga activitate cercetarii metodelor de mediere a conflictelor, fiind fondatorul Medierii Manageriale, "Mediere Personala". Este autorul cartii "Solutionarea conflictelor" si al unei carti de seminarii traduse in toata lumea, in sase limbi. In curand, la editura McGraw-Hill Briefcase Books va aparea cartea "Instrumente simple pentru rezolvarea unui conflict in viata de zi cu zi".

